Notiuni de baza a Alchimiei Spirituale - O Scurta Prezentare

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Notiuni de baza a Alchimiei Spirituale - O Scurta Prezentare

Mesaj Scris de George Enea la data de Mier Mar 25, 2009 8:29 pm

Întocmind o scurtă prezentare a alchimiei spirituale o prezint pentru a fi utilă celor care o pot percepe:

„Fiecare dintre noi suntem potenţial şi copii lui Dumnezeu aşa cum ne arată şi Iisus.

Fizica cuantică ne arată că prin creierul uman se procesează cca 400 miliarde biţi de informaţie pe secundă din care noi suntem, în medie conştienţi de numai cca 2000. Aceasta confirmă ceea ce ne spune Iisus de 2000 ani. Trăim ca nişte computere virusate- de griji, compătimiri, judecăţi, ataşamente şi sufocaţi de toate informaţiile, care credem că ne ajută, dacă nu ne putem detaşa de ele…

Iisus îi spune ucenicului care-şi cere voie să-şi îngroape tatăl şi apoi să-l urmeze să „lase morţii să-şi îngroape morţii”. Lui Nicodim îi spune că „pentru a intra în Împărăţia Cerurilor trebuie să se nască a doua oară.” Altădată ne spune că „pentru a intra în Împărăţia Cerurilor trebuie să redevenim copii.” De fapt Iisus ne spune că trăim în trecut şi în viitor şi prea puţin în prezent. Pe vremea lui Iisus se trăia în medie în prezent cca 3%. Din acest motiv el le spunea „morţi”. În prezent credem că ştim mai multe, dar această cunoştere, dacă nu ne putem detaşa de ea şi s-o folosim numai când avem nevoie de ea, ne îndepărtează şi mai mult de starea de a fi „vii”, de trăirea în prezent, trăirea în prezent fiind în medie de cca 1,4% …

Sunt mulţi care caută. Unii simt că nu găsesc ceea ce au nevoie şi caută în continuare, alţii nici măcar nu-şi dau seama că prin căutarea lor se îndepărtează de obiectivul esenţial al vieţii fiecăruia…

Aşa cum se ştie de pe vremea dacilor pentru a se vindeca corpul trebuie să se vindece întâi sufletul.

Ceea ce fac împreună cu cei cu care colaborez este o şcoală practică pentru creşterea armoniei sufletului nostru cu Dumnezeu şi Creaţia Divină, manifestată şi prin starea de linişte şi de bine a sufletului. Ea ne ajută şi să conştientizăm şi că fiecare suntem şi „copiii lui Dumnezeu”, aşa cum ne arată şi Iisus şi să trăim tot mai frumos şi această stare.

Se poate „lucra” individual sau în grup. Peste 90% „se lucrează„ de la distanţă. Se lucrează prin şedinţe directe cu cei din Arad care doresc să se lucreze şi direct şi acolo unde sunt organizate grupuri mari.

Încă de la prima şedinţă reuşim să trăim tot mai frumos în prezent şi să ne bucurăm tot mai mult de fiecare clipă. Ea este echivalentă şi cu „a doua naştere” şi are ca efect şi luminarea viitorului, şi îmbunătăţirea stării de sănătate. Se observă că starea de armonie se transmite şi spre cei apropiaţi şi spre ceilalţi oameni în fucţie de cât e de deschis fiecare cu sufletul pentru a putea primi.

Prima şedinţă, când se face de la distanţă, este întotdeuna un dar din partea mea, este gratuită. Încă de la prima şedinţă (chiar şi de la distanţă) se activează şi centrii de energie din centrul palmelor mai puternic decât la tehnică radiantă şi la reiki şi se poate ocupa fiecare şi de menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate.

Fiecare avem puse de Dumnezeu în noi minuni. Fiind în legătură cu cei cu care încep să lucrez, rolul meu şi al oricărui maestru spiritual este „de catalizator” pentru ca aceste minuni să poată fi folosite, pentru a ne menţine şi îmbunătăţi starea de sănătate, să trăim tot mai frumos în prezent şi să ne bucurăm tot mai mult de fiecare clipă…”

Cu Lumină şi Iubire, Ioan

Postare preluata de pe blogul Alchimie Spirituala
avatar
George Enea
Admin

Puncte : 3499

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum